Încă de când am început să investesc în piața de capital, am avut în vedere să particip la business-uri pe care le înțeleg (cât de cât), pe care le consum la rândul meu, produse pe care le văd peste tot pe unde merg.
Legat de titlu, eu am participat indirect la dezvoltarea business-ului încă din liceu, și am rămas contribuabil aproape 20 de ani (din păcate), acum nu mai consum (deși e o mare parte din trecutul și din amintirile mele), poate lucrul la care am fost cel mai consecvent, cea mai mare perioadă de timp. Este evident până acum că vorbesc de țigări, marca preferată era Kent, producător British American Tobacco sau BAT.
Cred că toți am auzit analogia cu costul unui pachet de țigări, și cu Ferrari-ul 🙂 Personal, încă nu am cunoscut nici un ex-fumător care a și reușit performanța asta, în felul descris.
Dar dacă există o metodă, poate o metodă mai bună? Haideți să vă spun ce am făcut eu:
- am folosit o aplicație de lăsat de fumat, unde am introdus costul unui pachet. La momentul respectiv era cam 5€, acum e 8.20€ deja. Pe lângă beneficiile de sănătate, aplicația îmi arata cât am economisit pentru că am întrerupt viciul. Ca și recompensă, o dată pe săptămână, transferam echivalentul sumei din contul de salariu în contul de economii. Astăzi ar fi echivalentul a €57.40 pe săptămână, îl numeam dividend de disciplină, și era de departe cel mai mare dividend de pe piața..
- am mers și mai departe, și am inversat fluxul cash-ului, prin investiția în acțiunile firmei BAT. În felul ăsta, am oprit hemoragia financiară, și am creat o sursă de venit din ceva concret.
Haideți să concretizăm, astăzi dețin 23 de acțiuni BAT în portofoliu, valoarea actuală a poziției este de €643,08, adică un minus actual de -7,23% (-50,14€). Ca și metodă proprie, în momentul în care o firmă din deținere îmi plătește dividend, analizez fundamental firma să văd dacă evoluează sau se degradează, o să vă descriu în detaliu în cele ce urmează.
Important de menționat este că un dividend este fiscal ineficient pentru noi, ca și investitori. Noi am plătit deja impozit pe suma respectivă înainte de plasament, compania plătește impozit pe dividend înainte să ni-l distribuie, eventual mai plătim o dată impozit pe dividend când îl primim. De notat este că prețul acțiunii se ajusteză cu valoarea dividendului imediat după distribuire. Ex : dacă prețul acțiunii este de 10€ înainte de plata unui dividend de 1€, prețul actual al acțiunii o să fie ajustat la 9€ (10€-1€ dividend). Ca și investitori, trebuie să știm asta, și să avem o strategie respectiv o marja de siguranța. În cazul meu :
Am primit astăzi dividend de la BAT €11,41 (de obicei sunt 4 transe de dividend anual, asta fiind prima), neimpozabil în cazul meu, datorită cotei anuale neimpozitabile de 1000€. Din cei 1000 de euro, am 800€ alocați doar pentru portofoliul de acțiuni, adică mai am 788,59€ neimpozabili (800€ total – 11,41BAT) disponibili până la sfârșitul anului.
Primul lucru a fost să transfer dividendul primit în contul de cash unde primesc dobânda de 4%, pe care îl am salvat în aplicația de management a banilor, ca și Cavaleria de Gardă (docamdată, îl redenumescu când și dacă nu mă mai inspiră). Contingent actual 1.927,39€, la care se adaugă 11,41 soldați, total actual 1.938.80€.
Haideți să vedem cum arată acum BAT, să știm ce facem în continuare : mai cumpărăm și facem o medie de preț, așteptăm așa, sau lichidăm investiția.
Resursele pe care le folosesc, sunt în engleză și în germană, o să românizez cât pot, recomand google translate, chatgpt etc, unde e cazul.
- Primul lucru e să caut compania pe Morningstar, pentru a extrage primele informații, și anume:
- Care este PE ratio, adică ratia între prețul acțiunii și profitul pe acțiune, cu cât mai mic cu atât mai bine, de analizat în comparație cu industria respectivă. În cazul BAT astăzi, ne raportăm la un PE ratio de 6.13, o valoare bună am zice, echivalentul în a aștepta 6.13 ani pentru a ne recupera valoarea investiției, presupunând că BAT ne-ar plăti doar din profit.
- pentru a compara mere cu mere, o să ne uitam care este rația de PE a firmei în comparație cu concurența, și cu media industriei de tabac.
- Aici vedem că BAT este mai ieftin decât concurenții direcți, adică Philip Morris (18.1) și Altria (8.5), semn bun.
- De asemenea, este de 2 ori mai ieftin decât media industriei de tabac, care se situează la 12x.
- Un alt lucru bun este PB ratio, actualmente 0.75 în cadrul BAT. Semnifică raportul dintre prețul unei acțiuni, și totalul bunurilor pe care firma le deține (tangibile). De obicei, o valoare sub 1 este un semn bun, pentru BAT avem acum un discount de 25%.
Pe lângă asta, mă mai uit la numărul de acțiuni tranzacționate, mă interesează să văd dacă conducerea companiei deține acțiuni la rândul lor, și că firma își răscumpăra acțiunile, adică îmi mărește deținerea mea în firma. Aici vedem o creștere în numărul de acțiuni, o diluare a valorii pe care o deținem. Asta nu îmi place să văd, o să trebuiască să citesc raportul anual, să înțeleg ce a determinat fenomenul. Gândiți-va la un tort de 10 felii, din care noi detinem o felie. Tortul este compania cu 100%, și deținerea noastră este de 10%. Când o companie răscumpăra acțiuni, ne mărește valoarea feliei noastre, când emite acțiuni noi, ne micșorează valoarea participației noastre.
Cât despre dividend, faceți voi o comparație simplă cu veniturile voastre din salariu. Dacă ar fi să împărțiți salariul în procente, cât ar trebui să fie alocat pentru chirie, cât pentru mâncare, cât pentru economii etc.
Ce vreau să spun este că o firma are un anumit venit total pe an, pe trimestru etc. Conducerea companiei decide cât la sută o să fie alocat către investiții noi în firmă, cât la suta pentru plata datoriilor, cât la suta pentru dividende către acționari etc.
Ideal ar fi să fim parte din actionariatul unei firme ce investește constant în dezvoltare, investește inteligent cu banii împrumutați, nu plătește dobânzi mari etc.
Actual, aproape 60% din profitul BAT merge către dividende, ceea ce e cam mult pentru mine, aș vrea să văd un maxim de 25% aici. Dividendul e aproape 10%, dar oare e sustenabil?
Cu cele actuale în vedere, și cu multe de care o să vorbesc în blog-urile viitoare, am decis să nu investesc mai departe în BAT de data asta, având în vedere și cantitatea limitată actuală de cash din fondul de rezervă, de sub €2.000. BAT urmează a fi revizuit la următoarea plată de dividend, sau dacă scade prețul acțiunii foarte mult în următoarele 3 luni. Minusul actual de – 7.23%, ar trebui să treacă de-30%, sa fie considerat interesant.
Leave a Reply
Your email address will not be published. Required fields are marked *